Despre Noi
Elena și Marin Chiponcă
La început a fost o idee și o propunere a mamei mele pentru a-i păstra lucrurile sale aşa cum ea le-a avut, multe din ele făurite chiar de ea însăşi, de-a lungul anilor.
I-am făgăduit şi am încercat prin construcția și amenajrea Muzeului de Etnografie (care ne poartă numele) să expunem o bună parte din lucruile sale.
Totuşi, numai lucrurile şi uneltele din gospodăria părinţilor nu erau suficiente. Aşadar, am început sa popularizăm iniţiativa noastră în satele din jurul nostru, și încetul cu încetul, oamenii au început să ne dăruiască tot felul de obiecte și lucruri, care mai de care mai vechi, mai frumoase şi bine păstrate. Unii au cerut sume simbolice de bani pentru a ni le oferi, alţii s-au despărţit cu greu de lucruri pe care le-au moştenit de la părinţii si bunicii lor.
Am reuşit să adunăm atât de multe, încât am fost nevoiţi să apelam la ajutorul unor specialişti pentru a da un sens expoziţiei noastre. Aşa se face că am primit sprijin din partea Comitetului pentru cultură, culte şi patrimoniu cultural Botoşani, prin d-na Angela Olaru - doctor în etnografie, precum şi din partea autorităţilor locale.
Trebuie sa menţionăm că nu am fi putut realiza acest edificiu cultural fără sprijinul oferit de mulţi prieteni, cunoştinţe şi rude. Ne-ar trebui câteva pagini să-i enumerăm. De aceea, folosim şi acest prilej pentru a mulţumi tuturor celor ce au pus umărul alături de noi la realizarea acestui obiectiv.
De îndată ce am adunat suficiente obiecte am contruit o casă specifică zonei noastre pe la - începutul secolului XX. Casa este cu prispe pe toate cele 4 laturi, cu cerdac frumos ornamentat din scânduri ce simbolizează "OALA", iar la streaşină are dantelă din scânduri ce simbolizează "OMUL", acoperită cu şindrilă.
Costurile a tot ceea ce am realizat au fost suportate de familia noastră. În circa 4 ani am reuşit să dechidem oficial acest muzeu, la 8 noiembrie 2007, în prezenţa oficialităţilor locale si judeţene.
Astăzi, nu avem bucurie mai mare ca atunci când un grup de tineri ne vizitează şi plăcut surprinşi se grăbesc sa consemneze impresia lor în "Cartea de Onoare", ori cei mai în vârstă care cu bucurie şi lacrimi în ochi îşi amintesc de casa bunicilor şi părinţilor.
Fie ca acest lăcaş să dureze pentru sănătatea morală a sătenilor, a copiilor si nepoților noștri.